Energiile divine necreate după Sfântul Grigorie Palama
În Duminica a doua a Sfântului şi Marelui Post (23 martie
2008), Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe minunatul Sfânt Grigorie Palama (1296-1359),
pe care îl numim „stâlp al
Ortodoxiei” şi „nebiruit apărător al cuvântătorilor de
Dumnezeu” (Troparul Sfântului Grigorie Palama).
În scrierile sale despre credinţa ortodoxă şi despre viaţa
duhovnicească, Sfântul Grigorie Palama a fost un urmaş
nemijlocit al Sfinţilor Apostoli şi al Sfinţilor Părinţi.
Teoria energiilor
(lucrărilor) divine necreate este o dezvoltare oarecum târzie a teologiei ortodoxe, căpătând
însă o importanţă capitală în disputa Sfântului Grigorie Palama cu Varlaam şi
Achindin, teologi scolastici latini.
Învăţătura despre energiile divine
necreate constituie o caracteristică esenţială a Ortodoxiei, şi ea stă la
temelia credinţei în caracterul personal al lui Dumnezeu, în îndumnezeirea
omului şi în transfigurarea materiei şi a creaţiei.
Sfântul Grigorie Palama
formulează sinteza sa teologică împotriva teologilor scolastici latini,
sprijinindu-se cu precădere pe experienţa sfinţilor isihaşti şi citând
îndeosebi pe Sfântul Maxim Mărturisitorul şi pe Sfântul Ioan Damaschin.
Palamismul poate fi rezumat astfel: Faţă de adversarii săi care susţineau că
lumina de pe Muntele Tabor era doar un „simbol” al Dumnezeirii lui Hristos,
SfântulGrigorie Palama arată că această lumină este o energie care iradiază din
esenţa divină ca o revărsare a Duhului Sfânt, fiind enipostaziată şi necreată,
neavând ipostas propriu.
Harul este o„ţâşnire” a lui Dumnezeu din Sine,
strălucirea în afară a Chipului Său nevăzut, personal.
Împotriva lui Varlaam
– care reducea îndumnezeirea la o simplă imitare a lui Dumnezeu –
Sfântul Grigorie
Palama consideră îndumnezeirea omului ca fiind o participare reală, o
comunicare personală
cu Dumnezeu, fără confuzie de natură. Harul îndumnezeitor este un
transfer din
umanitatea îndumnezeită a lui Hristos, în viaţa noastră.
De aceea, mântuirea
este o preschimbare tainică a omului în „dumnezeu”.
Dar, cu toată această
prezenţă a lui Dumnezeu în energiile Sale necreate, totuşi misterul esenţei Sale rămâne
necunoscut. Cunoaşterea înseamnă unirea nemijlocită cu Dumnezeu, pătrunderea „înlăuntrul”
lui Dumnezeu – pe cât îi este îngăduit omului – , fără ca el să epuizeze fiinţa
divină.
Astfel, această teorie
a Sfântului Grigorie Palama nu implică nicidecum o separare în Dumnezeire, între
esenţă şi energii, şi nici o absorbţie a omului în fiinţa lui Dumnezeu, aşa cum
insinuează o anumită interpretare catolică a palamismului, interpretare care nu
face o legătură directă între doctrina despre har şi cea despre îndumnezeire.
Ce înseamnă însă
expresia „a lua parte la energiile divine necreate”? Cea mai
bună cale de a explica această
expresie este de a lua în considerare patru nivele ale unei astfel de
părticipări:
În primul rând, ne
împărtăşim neîncetat de dumnezeieştile energii prin faptul că fiinţăm şi rămânem în viaţă cu
harul lui Dumnezeu. Aceasta este însă o participare pasivă şi nelucrătoare la
energiile Sale.
În al doilea rând,
atunci când ne rugăm şi când Dumnezeu răspunde rugăciunilor noastre, primim dragostea şi harul Său.
În al treilea rând – şi acesta este aspectul cel mai important
în ceea ce priveşte viaţa noastră pământească şi unul dintre reperele de căpătâi ale
scrierilor Sfântului Grigorie Palama – există acea părtăşie cu energiile
dumnezeieşti pe care au cunoscut-o Sfinţii Părinţi şi marii sfinţi, şi care
este deschisă tuturor ortodocşilor. Ea se dobândeşte în urma unui proces de
asceză prin care omul se luptă şi izbuteşte să se curăţească de patimi.
Apoi,
omul primeşte luminarea – o înţelegere a lui Dumnezeu şi a planului Său cu noi,
mult mai limpede decât cea pe care o au acei ce nu s-au curăţit lăuntric, şi
mult mai bogată decât orice ar putea oferi mintea omenească sau
sentimentalismul religios. După ce au primit luminarea, sfinţii se învrednicesc
de proslăvire – starea de împărtăşire tainică cu Sfânta Treime, stare în care
văd, încă din viaţa aceasta, Lumina energiilor divine necreate.
În al patrulea rând, dacă ne vom îngriji să urmăm legea lui
Dumnezeu în această viaţă şi ne vom strădui să ne preschimbăm spre asemănarea cu Dumnezeu
într-o măsură cât mai mare, vom lua parte la
dumnezeieştile energii pentru veşnicie, în viaţa ce va veni.
Ne vom uni atunci cu
Sfânta Treime, vom cunoaşte „îndumnezeirea” (theosis), potrivit învăţăturii
ortodoxe, fără însă a ne pierde individualitatea. Acesta este înţelesul
veşnicei fericiri cu Dumnezeu în ceruri.